Morega îl acuză pe Jianu că a vrut să ucidă Primăria!

Continuă războiul rece de la Motru, iar personajele principale sunt primarul Gigel Jianu şi consilierii locali. Ambele tabere îşi strigă dreptatea şi în conferinţele de presă organizate de formaţiunile politice din care fac parte, iar marţi a fost rândul lui Cosmin Morega, viceprimarul de la PSD. Jianu este o piedică în calea dezvoltării, a sugerat Morega. Cel din urmă a spus că edilul liberal nu mai vrea să facă nimic pentru comunitate şi a abandonat până şi proiectele pe care le-a demarat de la câştigarea mandatului. Acuzaţiile “blânde” pentru primar sunt că nu mai doreşte achiziţionarea terenului pentru parcul industrial promis, dar nici reabilitarea termică a spitalului din municipiu. Cele grave, după spusele lui Morega şi ale fostului primar Dorin Hanu, sunt că Jianu vrea falimentul instituţiei pe care o conduce. „Domnul Jianu, o să rămâneţi uimiţi, i-a spus domnului Hanu că regretă că am revenit la taxele şi impozitele locale la nivelul anului 2016, deoarece dumnealui dorea să fie reduse cât mai mult ca să bage în insolvenţă, în incapacitate de plată, Primăria Municipiului Motru, dumnealui neamaivând astfel nimic de făcut decât să-şi plătească indemnizaţia. Un astfel de om, cu astfel de abordare, nu poate să conducă o astfel de localitate. Nu poţi să spui că îţi doreşti dezvoltarea comunităţii, când tu bagi în faliment Primăria! Peste tot s-a spus că Primăria are multe datorii. La acea dată s-a prezentat o situaţie de 100 şi ceva de miliarde datorii. Era o estimare, dar nicidecum datoriile reale ale primăriei Motru, care erau undeva la 30 de miliarde”, a spus Morega.
Morega susține și că Jianu ar pune presiuni pe consilieri pentru majorarea taxelor și impozitelor locale, în 2018.

Articolul precedentFlorescu vrea confort sporit pentru funcţionarii publici!
Articolul următorIpoteză șoc!Boza va pleca de la CEO, ”de bunăvoie”, în ianuarie