Acasă Blog Pagina 1688

Romanescu, discuţii cu afacerişti nemţi!

O firmă care se ocupă de componente auto ar putea crea noi locuri de muncă la Târgu-Jiu.

Este vorba de compania germană Wielputz, care face piese pentru “coloşii” AUDI şi BMW.

Primarul municipiului, Marcel Romanescu, a participat la discuţii cu afaceriştii, la mijlocul săptămânii trecute.

În primă fază, angajatorul are nevoie de 300 de oameni.

“Investitorii au ales ca punct strategic municipiul Târgu Jiu, doresc să aducă prima companie la noi în oraş. M-am deplasat în mai multe zone ale oraşului pentru a le putea prezenta spaţii unde să-şi desfăşoare această activitate. Au, pentru început, interesul de a deschide o hală de 5000 mp pentru componente pentru BMW şi AUDI şi, ulterior, ne-au solicitat o suprafaţă mult mai mare, de 30.000 de mp, pentru a-şi putea mări capacitatea de producţie. Numărul iniţial de angajaţi va fi 300, mergând până la 1.500 de persoane pe care doresc să le angajeze la Târgu Jiu. Reprezentantul lor va propune în boardul companiei ca această investiţie să se realizeze la Târgu Jiu”, a declarat edilul.

Peremist gorjean, secretar executiv în partidul lui Vadim

Invazie de gorjeni în structurile Partidului România Mare, al șaselea congres desfășurat la mijlocul lunii a validat 15 membri de la Gorj în Consiliul Național, alți cinci fiind aleși în Consiliul Director.
Președintele PRM – Gorj, Daniel Gheorghe Mutafelea, a fost votat pentru funcția de secretar executiv, poziție din care, sprijinit de Ion Gheorghe Lipianu, Tudor Huică, Vasile Diaconescu, Constantin Fuiorea –  gorjenii membri ai Consiliului Național, va avea greutate în poziții la nivel central.
Peremiștii au căutat rebranduirea și au, deja, un program de guvernare.Măsuri sociale ce vizează protejarea maselor defavorizate, crearea unui mediu propice investitorilor, un discurs naționalist moderat și, noutatea, intenția de a înființa o agenție de cercetare a respectării clauzelor din contractele de privatizare din perioada 1990 – 2017 și tragerea la răspundere a entităților juridice, dar și a acționarilor acestora, în cazul nerespectării cu rea credință a acestora.
Mutafelea, președintele PRM Gorj, s-a declarat mulțumit de rezultatele congresului :”S-a simțit mobilizarea oamenilor, dorința lor de a pune umărul la renașterea partidului.Am reușit să impunem oameni de la Gorj, ceea ce este foarte bine”.
Președinte al partidului a fost ales Victor Teodor Iovici, iar Lidia Vadim Tudor va fi președintele Consiliului Național.

Câștigă 2.000 de lei, pentru că participă la o ședință lunar

Aparegio, operatorul de apă și canal, a schimbat liniile.Societatea are alți administratori, mandatele foștilor membri ai Consiliului de Administrație au încetat, situație în care  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADIA Gorj a numit alți membri până la organizarea unui concurs.Marian Spiroiu,Traian Pătrășcoiu, Radu Angheloiu, Eugen Corcoață, Simona Rîiosu, Liviu Cîlniceanu și Alexandru Zaharia sunt cei care vor conduce Aparegio în următoarele patru luni.Directorul în funcție, Traian Pătrășcoiu, are mandat până la data de 1 decembrie, dar, cu toate astea, nu a fost organizat un concurs pentru post.

 Adunarea Generală a Acționarilor a stabilit și indemnizațiile administratorilor.Ei vor primi 2.000 de lei lunar, timp de patru luni, pentru participarea la o ședință.Cuantumul remunerației unui membru al Consiliului de Administrație a fost stabilit la 25% din salariul de directorului, iar Traian Pătrășcoiu primește o leafă de circa 8.000 de lei.

IMPORTĂM MAI PUȚIN CĂRBUNE, DAR ÎNCĂ IMPORTĂM

România a importat, în primele nouă luni ale anului, 391.300 tone echivalent petrol (tep) net,cu 10.400 tep (-2,6%) mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2016.Institutul Național de Statistică a prezentat cifre care arată o creștere a producției de cărbune în 2017, în România cu 14.9%.Astfel, în perioada ianuarie-septembrie cifrele oficiale indică 3,479 milioane tep extrase, cantitate mai mare cu 451.100 tep (+14,9).România dispune de rezerve totale de 12,6 miliarde de lignit, concentrate geografic în Bazinul Minier Oltenia.
Complexul Energetic Oltenia a anunțat că a constituit stocurile obligatorii pentru iarnă, cu câteva zile de termenul impus de Hotărârea de Guvern, 15 noiembrie.

Călinoiu și-a jignit la modul ordinar toți cunoscuții

Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, a avut o ieșire inexplicabilă în spațiul public, cu o singură postare pe facebook reușind să își jignească la modul ordinar toți cunoscuții.Atitudine de baron, om care este convins că poate oricând orice, un mod de a fi care nu se împacă nici pe departe cu rigorile impuse de o demnitate publică.
”Aici puteți observa o listă cu toți cei în care am încredere” este mesajul postat de Călinoiu, enunț ilustrat de o listă goală.
Auditoriu, format și din persoane publice, s-a grăbit să aprecieze răbufnirea actualului director de la  Serviciul de Gospodărire a Apelor, deși mesajul este mai mult decât jignitor, spune clar: pentru mine, TOȚI sunteți persoane în care nu pot să cred, nu prezentați încredere.
Fostul mare șef din P.S.D. a continuat gafele, ținând morțiș să frizeze ridicolul.Acesta a adăugat și un comentariu prin care decreta grav: ”Lista rămâne deschisă!”.
Călinoiu nu a precizat pe cine mai poate adăuga pe lista goală, atâta vreme cât tot însemnă tot și nimic nu mai poate fi în plus.
Răbufnirea directorului de la ape este o enigmă, mesajul nu e îndeajuns de explicit, a dezarmat sau se pregătește de o revenire în forță?

Medalii pentru sportivii gorjeni, la campionatele balcanice din Turcia

Atleții de la C.S. Pandurii Târgu Jiu au demonstrat încă o dată că sunt sportivii reprezentativi ai clubului gorjean.
Doi dintre elevii antrenorului Ion Bură s-au întors medaliați de la campionatele balcanice de cros, desfășurate sâmbătă în localitatea Canakkale, Turcia, ambii câștigând medalii atât individual, cât și cu echipa.
 La Under-23, feminin, gorjeanca Andreea Pîșcu a obținut medalia de aur, după ce a terminat cursa de șase kilometri în 22 de minute și 34 de secunde.
 Adrian Garcea, la juniori,  a terminat cursa de șase kilometri cu un timp ce la poziționat pe locul trei, cele 19 minute și 43 de secunde asigurându-i medalia de bronz.
Cei doi sportivi de la C.S. Pandurii au obținut și argintul pe echipe, România clasându-se pe locul doi, după țara organizatoare, Turcia.

Șeful Poliției Române, la prezidiu cu un inculpat!

Scandal monstru în Poliția Română, după ce Cosmin Andreica, președinte al sindicatului polițiștilor europeni ”Europol”, a făcut dezvăluiri despre întâlnirea de la Cheile Grădiștei, desfășurată în data de 7 noiembrie anul curent.
Inspectoratul General al Poliției Române a convocat toți inspectorii șefi la o întrunire, acțiune la care au fost prezenți și reprezentanții sindicatelor din poliție.Liderul ”Europol”, prezent la eveniment, s-a arătat iritat de faptul că șeful Poliției Române, chestorul Bogdan Despescu, nu a permis reprezentanților sindicali să fotografieze și să filmeze, fiind totodată, surprins că la întâlnire cei prezenți nu purtau uniformă.Sub titlul: ”Șeful Poliției Române face alergie la uniforma de agent de poliție ”, Andreica publică pe siteul sindicatului un material plin de reproșuri la adresa lui Despescu, comandantul polițiștilor români.
 Revolta sindicalistului se revarsă și mai puternic când, în text, amintește de alt lider sindical, Iulian Surugiu: ”Încă nu mi-am dat seama dacă Despescu a interzis să fie realizate fotografii pentru că eram la prezidiu, în uniformă de agent de poliție, sau pentru că la două scaune de el stătea un inculpat îmbrăcat în haine de <<lider>>”.
 Inculpatul pomenit de Andreica, Surugiu,  este subcomisar în rezervă, cercetat pentru evaziune fiscală și spălare de bani.
Acesta, șef al Sindicatului Național al Agenților de Poliție, a fost chiar reținut în iunie 2016, apoi plasat în arest la domiciliu, după ce a dat împrumut cumnatului- după cum susține, suma de 600.000 de euro.

Fotografie document cu casa generalului Magheru, de la Târgu Jiu

Una dintre cele mai mari personalități ale Gorjului, generalul Gheorghe Magheru, a construit o casă la Târgu Jiu, pe când avea 30 de ani.
Fotografia imobilului a ajuns în spațiu public cu ajutorul lui Jean Cernitoiu, domn care a făcut și câteva precizări:
” Casa a fost construită în anul 1833, la vârsta de 30 de ani, pe moșia lui.La 7 octombrie 1972, comuniștii dezvelesc statuia marelui general.Aceasta a fost realizată de sculptorul Vasile Năstăsescu,după care a fost amplasată chiar pe vechiul amplasament al casei”.
Gheorghe Magheru a fost un comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu, apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828, vătaf al județului Romanați, ministru de finanțe al guvernului revoluționar din Țara Românească, temporar, chiar comandantul trupelor pașoptiste.
S-a născut în anul  1802, Bârzeiul de Gilort, Gorj – a decedat în martie 1880, la București.

E vremea jienilor

Jian, – Ă, jieni, -e= locuitor din regiunea Jiului
Deci, va fi despre noi și tot ce înseamnă locurile astea, identificate pe hartă și prin bătrânul râu, care, iată, ne-a pecetluit pentru totdeauna identitatea.Nimic nou sub soare, nimic senzațional, am demarat doar un alt proiect, pe care încercăm să-l facem util comunității.Tot noi, dar în haine noi, în acest demers jurnalistic vrem să fim doar consecvenți cu principiile care ne-au ghidat activitatea profesională.Atitudinea și informația, astea sunt ingredientele pe care le vânăm, el se vor sarea și piperul nostru cotidian.Fără scremeri și flatulații ce se pretind intelectuale, simplitatea va fi bătută în cuie aici.Pentru că și noi tot așa.Tot gorjeni, aceiași olteni, români care zi de zi simt ce simte comunitatea, pulsează odată cu ea.E loc pentru toată lumea sub cerul ăsta mare, dorim a fi doar o simplă stație capabilă să preia zbuciumul de jos, de la nivelul frământărilor păturilor sociale care, de prea multă vreme, nu prea mai au putere să țipe.Trebuie propagată șoapta spusă prinde dinți încleștați, neapărat dusă până la urechea celor nu mai vor să audă.Sunt multe de zis de pe la noi, locurile astea poartă nenorociri și minuni, totodată.Și, totuși, mai trebuie să vină și vremea jienilor!

Să ne citim sănătoși!

Păstorii, plătiţi de turmele Gorjului, taie bilete pentru abatorul alegerilor

Uliţa Gorjului pute, pute rău de tot.În zadar se poartă litri de parfum turnaţi în cap, duhoarea ne loveşte tot mai intens.Gorjul pute a lehamite, a bătaie de joc, a hoţie, şi se îneacă de mirosul cretinilor care bat cu pumnul în masă, cer linişte, vor ca toate rîmele să audă că ei sunt deştepţii.Cei mai deştepţi!
Gorjul se îneacă în ignoranţă, în suficienţă, în timpul trecut, nu reuşeşte să înţeleagă VREMURILE şi semnificaţiile lor.Murim spiritual şi fizic aplaudînd lipitorii de afişe, beizadelele, copii retarzi intelectual ajunşi în vîrful piramidei nepotismelor nesimţite.Gorjul stinge lumina în genunchi, oamenii de caracter nu mai rezistă, au luptat destul, nu vor să-şi ştie copiii handicapaţi social, doar pentru că i-au învăţat să nu fie neoameni, să nu se tîrască precum jivinele prin viaţa asta dirijată de şulfele ce ştiu a interpreta la perfecţie aria parvenirii.
Pe uliţele Gorjului au început să se audă ţipetele cutremurătoare ale părinţilor ce îşi aşteaptă sfărşitul. Disperaţi că nu are cine să le aprindă o lumînare, înainte de a purcede pe drumul fără de întoarcere, bătrînii noştri imploră Divinitatea, cer o minune, vor să îşi vadă odraslele plecate să slugărească străinii.
Nu, nu au fost în stare să le ofere un viitor aici, la ei acasă, nici măcar Divinitatea nu poate schimba blestemul ştampilelor puse cu atîta patimă pe buletinele de vot.Nimeni, nici Cerul nu poate să uite lacrimile amărîţilor îngenuncheaţi de nemenicii care şi-au cîştigat legitimitatea cu trei lei puşi la pensii, ori zece crăiţari la salariul de bugetar.
Cu doar atît s-a cumpărat singurătatea şi cea mai mare suferinţă a lumi.
Vai vouă, cei vă credeţi în afara acestui tablou, dincolo de realitatea mulţimilor.Curînd, o să simţiţi lipsa nenorociţilor ce tot au contribuit/contribuie la bunăstarea voastră.Nu Cerul vă plăteşte lefurile.
Blestem şi nenorocire, slugile ce vor sluji boierii cei mari nu pot fi altfel decît cei ce au dus o societate aici.Să vă spălaţi pe cap cu ei, nu vor face clăbuci, ei doar put, aşa cum i-aţi vrut.Put, se dau cu parfum de jigodie.
”Cum trebuie să se poarte un stăpînitor, un gospodar, pentru ca acestei dorinţi de a proslăvi să nu i se poată da decît un singur atribut?Să ne gîndim la păstorul care are în grija lui o turmă de oi.Dacă îşi va împuţina turma, nu va fi oare pentru ea mai curînd un lup, decît un bun păstor?Dar dacă devine lup, se mai poate spune despre el ca ar fi păstor?Dacă face acest lucru un domnitor, se mai poate numi el domnitor?”

Socrate

Sărbătorile Pascale bat la uşă, păstorii noştri vor ieşi în faţa turmelor, vor încerca să ne transmită multă ipocrizie, aşa cum ne-am obişnuit.Da, ştiu că mai sunt o mulţime de berbeci, măgari, cîini de pază, care aplaudă cu interes sau fără, e treaba lor, involuţia socială îi va atinge, chiar de se vor izola în turnuri de sticlă.
Dincolo de mesajele oficiale, vă oferim cîteva picanterii:
Baciul Cîrciumar:”Pe mine, Burebista Jupînu’, m-a enervat o duoamnă, face tot felul de declaraţii la adresa mea.Sunt multe familii care terfelesc familia Cîrciumaru, deşi noi le-am fost aproape.Promit cetăţenilor muncipiului să fac tot ce am făcut pînă în prezent, continuăm împreună.Da, Ciprian Florescu şi domnul Maioreanu s-au supărat, se rezolvă.Maioreanu intră în Consiliul Judeţean, iar Ciprian Florescu să nu uite că era să îl pun administrator la stadion în locul lui Mitică Viezure.Acu’ vă spun numai dumneavoastră, Mitică Viezure era cam ilegal pe funcţie, omul se pensionase din armată şi lucra în sistemul public.L-am luat de la stadion, acolo l-am pus pe văru-meo, şi lu’ Mitică i-am dat servici în parc, unde pusese ăla răzoare de ceapă, tocmai lîngă Poarta Sărutului.Nuuu, nu mai e varu-meo şef la stadion, am schimbat, acum e fratele lu’ gineri-miu.Parcă am şi un nepot prin zonă, sunt multe rude, le-am uitat.Şi, da, e adevărat, am sacrificat membri de partid, am pus pe liste pe alţii, ăilalţi mai au afişe de lipit.Vă promit ca în 2020 o să am alte foarte multe promisiuni electorale.”
Păstorul Călinoiu: ”Eu vreau la Consiliu, preşedinte, dar să vedem, interesele partidului sunt pe primul plan.E cîrcotă cu Dragnea, timpul ne dă răspunsurile.Oricum, nu îl înţeleg pe Cîrciumaru.Zice că mă iubesc şi primarii din opoziţie, dar cînd am avut beleaua m-au lăsat în offside mare.Hai Unirea Alba Iulia!Să o susţinem cu toţii.Trebuie, e interesul judeţului în joc.”
Transhumantul Barbu:”Bre, pe bune, credeam că rezolv problema de la Gorj cu nişte lanţuri de farmacii, distonocalm la greu.De unde au luat ăştia gogoloaie de ducă, nu ştiu.Văd că mai pleacă trădători, dar îi batem.Prind eu parlamentar şi văd cum e cu praful de mers, e mai sănătos.”
Mioriticul Dian:”La mine e simplu, am discutat cu Dragnea.Călinoiu să mai facă saună şi la Sara, fac şi eu un ban cinstit.Pe bune, m-a lovit rîsul, în direct, cînd nu am ştiut să spun candidaţii.Ce să fac, îi tot joacă Gogu la ruletă!”
Ciobănaşul Vlaicu:”Oameni buni, ştiu că nu am şanse la Primărie, însă nu ne jucăm cu viitorul oraşului.Dacă, printr-un accident, cîştig, îl sun pe Victoraş Ponta, încui Primăria, iar cînd vine el deschid porţile.Fratele meu din tinereţe, nu se pot uita atîtea lucruri făcute împreună.”
Ciobanul Ciurel: ”Domnii antevorbitori sunt glumiţe.Eu mă lupt cu agenturile străine, de aia am făcut trăsnaia Chişcani.De altele nu mai vorbesc, le ştie o ţară întreagă, dar am sînge de cioban neaoş, păstor cu vînă!Poi, altfel cum vă explicaţi că mai apar la televizor, ha?Am îngheţat eu salariu la nevastă, la toţi ai mei, pe proşti îi puneam să care cărbune cu sacoşa, ce, nu am tupeu?Băăh, şi ce lecţii de moralitate predau!De angajările din timpul disponibilizărilor uitai, hai, pa!”

Aceste ”declaraţii” sunt PUR IMAGINARE, orice legătură cu realitatea este un accident de tastatură, vorbim de un pamflet.Cine are chef de instanţe să îl citeze pe SOCRATE, vorbele sale nu sunt un pamflet.
Paşte liniştit, gorjene!