Acasă Blog Pagina 1659

Rovinari, orașul care respiră iadul din milioane de particule de praf de cărbune

Guvernul PSD-ALDE a hotărât să ia 90% din profitul companiilor de stat, fără o analiză prin care să identifice și să găsească rezolvarea urgentă a problemelor care apasă fiecare entitate în parte. În această situație se regăsește și Complexul Energetic Oltenia, unde, pe lângă multele probleme existente în procesul de producție, intervine cea a locuitorilor din Rovinari. Depozitul de cărbune de la Roșia poluează și îmbolnăvește în tăcere o întreagă comunitate, însă guvernanții nu au găsit de cuviință să urgenteze construcția noului depozit, preconizat pentru a intra în funcțiune în primul semestru al anului 2019. Închis la începutul lui 2016, depozitul de la Roșia a fost redeschis în 15 septembrie 2017 și trebuie închis în 30 aprilie 2018. Totul este prevăzut printr-o hotărâre adoptată de guvern care a avut drept scop realizarea stocurilor de cărbune și funcționarea termocentralelor Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova II. Interesul național și siguranța Sistemului Energetic Național au avut prioritate, dar oamenii din Rovinari nu au trei vieți pentru a aștepta la nesfârșit. Milioane de particule de praf de cărbune se regăsesc în aerul pe care rovinărenii îl respiră în fiecare zi. Situația a depășit cota de alarmare, însă factorii de decizie dau impresia că au pus batista pe țambal.

Până la realizarea noului depozit cetățenii acestei localități sunt condamnați să respire boală. Nu s-a căutat o minimă strategie prin care locuitorii din cartierele cele mai afectate să aibă acces la un antidot, să se încerce, oarecum, protejarea lor. La un moment dat, s-a căutat ”o împărțire” a orașului, demers prin care taxele și impozite să fie diferențiate, în funcție de gradul de poluare. Un proiect respins, însă.

Galerie Foto:

sursă foto: Praful de Carbune – facebook

 

Prăpăd la echipa de baschet! Zero salarii achitate de la înființare

Echipa de baschet ACS Târgu Jiu trece prin momente delicate, lipsa banilor este o problemă tot mai apăsătoare ce se speră a fi rezolvată și cu ajutorul autorităților. Înființată în vara anului trecut, formația a fost înscrisă în liga a doua și și-a propus descoperirea și perfecționarea unor tineri baschetbaliști, fără a avea obiective îndrăznețe care să se fi vrut concretizate printr-un anumit loc în clasament. Realitate dură, de la înființare, nimeni de la ACS Târgu Jiu nu a primit salariul. Nici măcar unul.

”Sunt toate (salariile n.red) restante, nu s-au plătit nici către jucători, nici către staff-ul tehnic. Este situația reală. Noi, pe lângă munca efectivă, am pus și suflet, și pasiune. Vom merge până la capăt în acest sezon”, a spus, la Radio Infinit, Claudiu Alionescu, antrenorul echipei.

Cei de la baschet speră în implicarea autorităților locale, dar veștile de la Consiliul Județean nu sunt tocmai îmbucurătoare. Instituția are un buget estimat destinat sportului de numai 1,2 milioane de lei, sumă care va fi împărțită până la nivelul proiectelor destinate sportului de masă.

Se insistă pentru hidrocentralele de pe Jiu

Hidroelectrica a anunţat că va face toate demersurile legale pentru punerea în funcțiune a hidrocentralelor de pe Jiu. Costrucția lor a fost contestată de organizațiile de mediu, care susţin că amenajarea energetică va conduce la dispariția râului, asta deşi compania a cheltuit până acum circa 155,50 milioane de euro din 226 de milioane, suma alocată pentru proiectul hidroenergetic. Acordul de mediu fusese obţinut în 2003, înainte ca România să devină membru al Uniunii Europene, când regulile de mediu au devenit mult mai stricte. Conform Hidroelectrica, energia produsa de centralele construite pe Jiu ar fi permis alimentarea cu electricitate a peste o sută de mii de gospodării cu un consum mediu lunar de 200 kWh/lună. Cu toate acestea, Curtea de Apel București a anulat, la sfârşitul anului trecut, autorizațiile de construire. Noua hidrocentrală ar fi captat aproximativ 85% din debitul Jiului pe toată lungimea Defileului. Conform specialiștilor, apele Jiului au întreținut viața tihnită pentru 1.142 de specii, dintre care aproape 200 sunt protejate la nivel național și internațional. Dacă se realiza hidrocentrala, viața acestor specii era pusă serios în pericol, și cele mai multe ar fi dispărut.

 

Pasti a identificat posibile surse de finanțare pentru Pandurii

Declarații politice sau nu, Cristian Tudor Pasti, consilier local al municipiului Târgu Jiu, continuă să vorbească despre salvarea echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu. Acesta pare încrezător într-un viitor al clubului al cărui faliment va fi pus din nou în discuție prin tribunale, foarte curând. Pasti susține că dacă Marin Condescu, Emanoil Ciobanu (administratorul judiciar al clubului) și Marin Golea vor reuși evitarea falimentului, nu vor fi mari probleme în a putea finanța o formație de liga a doua la Târgu Jiu.

”Am certitudinea că putem găsii soluții, dacă vrem. Să îl stabilizăm, într-o primă etapă, să avem încredere că el (clubul Pandurii n.red.) nu va muri și pe viitor să începem să creștem. A fost o perioadă în care toată lumea a spus: <<domne, datorii uriașe, intră în faliment, intră în isolvență, nu mai băgați bani acolo că-i nenorocire, pierdeți banii. Vin finanțele și veți da socoteală.>> A intrat o frică, oarecum. Eu unul cred că putem salva această echipă. Eu. Putem găsi soluții. Primăria, Consiliul Județean, iacă-tă, în Târgu Jiu și în Sadu vin niște firme private puternice. Se pot purta dicuții ca ei să pună pe stadion o publicitate, să doneze niște bani municipalității pentru sport. Putem face multe lucruri împreună. Pentru Târgu Jiu, încă o dată vă spun, pentru CEO, pentru atâtea și atâtea instituții, nu cred că este o problemă așa de mare să ținem o echipă de Divizia B, cu perspective de a promova”, a spus, la Accent TV, Cristian Toader Pasti.

Mesaj plin de încredere, însă până la aceste perspective realitatea ne trage de mânecă. Pandurii Târgu Jiu duce spre noi limite termenul ”supraviețuire”, mai nimeni nu poate înțelege cum acest club mai există, în condițiile în care puținii salariați rămași nu și-au primit salariile de câteva luni, iar prin conturi bate vântul.

 

Parlamentarii gorjeni consumă 1,75 miliarde de lei vechi/lună cu cabinetele din județ

Revoluția Fiscală pune parlamentarii serios la treabă. Aceștia se pregătesc să numere mai mulți bani, fie că este vorba despre salariul primit sau de sumele alocate pentru cheltuielile cu cabinetele parlamentare. Ficare deputat sau senator va primi cu 5.000 de lei mai mult pentru cabinetul de audiențe. Astfel, în loc de 20.000 de lei alocați lunar pentru cabinetul unde trebuie să interacționeze cu alegătorul, un parlamentar va primi 25.000 de lei. Gorjul are șapte parlamentari, iar un calcul simplu arată: 25.000 înmulțit cu 7=175.000.

Parlamentari de Gorj în exercițiu:

Florin Cârciumaru – senator PSD

Scarlat Iriza – senator ALDE

Elvira Șarapatin –  deputat PSD

Mihai Weber – deputat PSD

Victor Ponta – deputat PRO România

Alin Văcaru – deputat PRO România

Dan Vâlceanu – deputat PNL

România va primi 109 refugiați sirieni

România va primi, în perioada 2018-2019, 109 refugiați de origine siriană, aflați actualmente în Turcia. Astfel, în acest an este vorba de 49 de refugiați, iar în 2019 – 69.

”40 este cota anuală și ceilalți 29 sunt refugiați care nu au fost relocați, conform angajamentelor asumate anterior de țara noastră, în 2014 – 2015”, a decalarat Nelu Barbu, purtător de cuvânt al Guvernului.

Posibile reduceri de personal la Primăria Motru

Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, ia în calcul eventuale concedieri în instituția pe care o conduce. Posibilele reduceri de personal sunt legate de bugetul redus al primăriei, care este mai mic cu 28-30% comparativ cu anul trecut. În aceste condiții, Jianu anunță reducerea drastică a investițiilor, întreținerea drumurilor fiind și ea pe lista amânărilor.

”Noi trebuie să ne concentrăm pe asigurarea unui buget de funcționare. Ne gândim de acum ce bani o să primim la rectificarea din vară pentru că avem nevoie de asigurarea cofinanțărilor. Am reușit să trecem ceva sume pentru reabilitarea Secției Interne de la Spitalul Municipal și dacă nu avem banii împărțim lucrările în două și continuăm anul viitor”, a punctat Gigel Jianu.

Primarul a mai spus că dacă va fi forțat de împrejurimi, și nu va avea de ales, va trebui să se despartă de câțiva colaboratori.

”Eu sper să nu ajungem acolo, dar m-am gândit, am luat în calcul și această variantă, să ne despărțim de câțiva salariați din anumite sectoare. Din păcate, este o situație limită. În ultimii ani s-au tot făcut angajări”, a precizat edilul șef.

 

Amenzi de peste un miliard! Patru cluburi din Târgu Jiu, sancționate aspru pentru zgomot

Scandal monstru în spațiul public după o acțiune de control care s-a lăsat cu sancțiuni record aplicate de Poliția Locală Târgu Jiu. Deținătorii unui club din municipiu contestă o amendă de 300 de milioane de lei vechi primită pentru depășirea prin volumul muzicii a nivelului de decibeli admiși. Administratorul Clubului Mozart, Iordănescu Elena-Nicoleta , a dat declarații jurnalștilor și se plânge, printre altele, că este victima unor sesizări făcute de patronii altor cluburi din municipiu, cu scopul de a-i închide localul.

”Oricum o să îi dăm în judecată pentru asta. Nu o să plătim amenda asta, pentru că nu ai cum să măsori muzica fără să ai un martor, să poți dovedi. Trebuiau să mă cheme să discutăm. M-au anunțat că o să vină, dar nu mi-au zis când. Au venit și au început să-mi rupă autorizațiile după pereți, că le-au zis oamenii din spate că am luat autorizații pe pile. Nu mi se pare corect să îți dea niște amenzi, așa, după vorbe”, a susținut Iordănescu Elena-Nicoleta.

Femeia de afaceri a continuat acuzațiile și pe facebook. ”Nu consider că este certificat din punct de vedere metrologic aparatul cu care s-au făcut măsurătorile. Dacă eu primesc o asemenea amendă vădit ilegal, chiar nu înțeleg de ce cu restul administratorilor unde au loc scandaluri în fiecare weekend nu se ia nicio măsură ”, a mai punctat administratorul clubului Mozart din Târgu Jiu.

Din informațiile pe care le-am obținut, acțiunea de control s-a desfășurat în noaptea de 12/13 ianuarie. Există sesizări ale vecinilor, iar la fața locului s-au deplasat reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție, jandarmi, specialiști de la Protecția Mediului, polițiștii locali și lucrători ai municipalității de la compartimentul Avize-Autorizări. Cei de la Protecția Mediului au efectuat măsurătorile, iar polițiștii locali au aplicat sancțiunile conform măsurătorilor sonometrice și cadrului legislativ.

Sursele noastre vorbesc despre aplicarea OUG 195/2005, art. 96, alin.2, pct. 14, încadrare unde amenzile sunt cuprinse între 300-600 de milioane de lei vechi. Foarte important, în aceeași noapte au mai fost verificate și cluburile CARACTERE, TOWERS, GLOBSTAR, toate din Târgu Jiu. Aceleași nereguli constatate, aceeași sumă ca și amendă. Total, 1, 2 miliarde lei vechi  valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate într-o singură noapte cluburilor din Târgu Jiu.

Galerie foto:

 

 

Belgher îl acuză de complot pe directorul de la Aparegio!

Conducta de apă care s-a spart, miercuri seară, în apropiere de cartierul Obreja  a dus la discuţii aprinse şi acuzaţii grave între oamenii politici şi directorul Aparegio Gorj, Traian Pătrăşcoiu. Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, unul dintre cele mai circulate din Târgu Jiu, a fost inundat, iar mii de oameni au rămas, peste noapte, fără apă la robinete. Muncitorii au lucrat ore bune pentru a remedia defecţiunea. Tărăboiul a continuat însă a două zi, după ce vicepreşedintele PMP Gorj, Leonida Belgher, a declarat, la un post de radio local, că acea conductă a fost spartă intenţionat. Belgher l-a arătat cu degetul pe Pătrăşcoiu, despre care consideră că vrea să-l saboteze pe actualul primar, Marcel Romanescu. Reprezentantul PMP susţine că are informaţii de la un muncitor că mărirea presiunii la conducte s-a făcut la cererea şefului Aparegio, care ar fi fost supărat că primarul a interzis reabilitarea străzilor dacă lucrările operatorului de apă, care sunt programate, nu au avut încă loc. “Chiar numai oamenii din aceştia punem în funcţii publice, ca să ne demoleze definitiv?”, a fost reacţia lui Belgher, care îl acuză pe Pătrăşcoiu că a falimentat alte două societăţi pe care le-a condus. “Nu am discuţii cu oameni politici despre apă, ci doar cu profesionişti”, a fost reacţia lui Pătrăşcoiu la spusele lui Belgher, pe care le consideră aberaţii.  Pătrăşcoiu a mai declarat că avaria a fost remediată într-un timp record. În contradicţie, Eduard Lădaru, consilierul ALDE care nu este tocmai un susţinător al lui Romanescu, a spus că este nefiresc ca apa să curgă 3-4 ore pe străzile municipiului. Nici Lădaru, nici Eduard Berca, consilier local PNL, nu sunt convinşi de ipoteza complotului, pe care Belgher a aruncat-o în spaţiul public, dar l-au sfătuit pe liderul PMP să se ducă la Poliţie dacă are dovezi că este vorba de un sabotaj. “Sunt foarte multe avarii care s-au produs într-o perioadă foarte scurtă. Nu ştiu ce se întâmplă, sper să fie doar o greşeală tehnică în cadrul Aparegio”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Târgu Jiu, Rovinari, Tismana – clase desființate și școli închise

Guvernarea PSD-ALDE închide școli după un an de administrare a României. Mult promisele reforme naționale au reușit să provoace haos și să semene neliniști, în condițiile în care nimeni nu știe exact care va fi efectul final al acestora. Deocamdată, în Gorj, se vorbește la modul concret de închiderea unor școli, despre desființarea unor clase și șomaj. Oameni care vor fi trimiși acasă sau vor pleca de bunăvoie. Nu poți cere nimănui să muncească timp de o lună, după care contabilul școlii să îi mai ceară doi-trei lei de acasă.

Liceul Energetic din Târgu Jiu va rămâne fără două clase din cele patru de liceu. Nu se va putea încadra în bugetul stabilit. Doi profesori care aveau doar câteva ore în școală au fost puși la dispoziția Inspectoratului Școlar Județean. La Colegiul ”Gheorghe Tătărescu” din Rovinari, o situație asemănătoare. Două clase de liceu vor dispărea, unitatea trebuie să respecte bugetul. Semnale de această natură curg din tot județul, dar la Tismana primarul a ieșit public și a spus răspicat: va închide două școli!

”Sunt școli unde vom închide porțile, transferăm copiii la alte școli ca să avem și clase cu un număr de elevi mult mai mare. Alocația per capita nu a mai fost mărită de mult timp. Una este școala din Sohodol, unde aducem copiii de la 4-5 kilometri, și alta e să ai o școală în centrul comunității, unde costurile sunt altele. Ne gândim la două școli, la Topești și Sohodol. Vom avea doar trei școli. Unde se poate, încercăm să păstrăm doar forma de învățământ primar. Va fi greu pentru că sunt și copii puțini. Vom acționa la fel și anul viitor”, a declarat, pentru Pandurul, Marian Slivilescu, primarul localității Tismana. Nu se încadrează în buget și trebuie să ia măsuri radicale. Consilierii locali nu au fost de acord cu proiectul de hotărâre inițiat de primar (prin care se propunea închidera celor două școli), dar edilul șef Slivilescu este hotărât să îl repună în discuție.

Estimările făcute de Inspectoratul Școlar Județean Gorj arată că doar un sfert din unitățile de învățământ din județ se vor putea încadra în bugete. Ion Ișfan, inspectorul general, este însă optimist, crede că nu vor fi probleme cu banii, pentru că ar putea urma rectificări, iar salariile sunt plătite de Minister.

”Nu cred că vor fi probleme cu banii. Școlile se vor încadra. Eu cred că peste 25% din școli se vor încadra în bugete. Toate bugetele au fost trimise deja la Minister”, a spus Ișfan.