Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea USR pe legea prin care PSD, PNL, UDMR şi AUR au dat undă verde construirii de hidrocentrale mici în ariile protejate. Prin respectivul demers s-a dorit finalizarea hidrocentralelor de la Bumbești Jiu și Dumitra realizate în proporție de 90%. Un caz asemănător este și...
Statuia generalului Gheorghe Magheru, o lucrare a sculptorului Vasile Năstăsescu, va fi restaurată. Demersul municipalității târgujiene se va finaliza jumătatea lunii decembrie. Reamintim, în ultimii ani administrația locală a restaurat ''Mausoleul Ecaterina Teodoroiu'' și statuia ''eroinei de la Jiu'' din cartierul CAM, opere de mare importanță socială și istorică. ''Un...
Proiectul ce vizează reamenajarea parcului din apropierea Stației CFR Târgu Jiu este aproape de finalizare. Claudiu Fiu, consilier local, a arătat că s-a ajuns la etapa semănării gazonului, constructorul urmând să instaleze și un mobilier stradal modern. ''Condițiile meteo din ultima perioadă ne sunt de mare ajutor, astfel că lucrările...
Doi elevi din Târgu Jiu, ambii de clasa a IX-a, au reușit calificarea, în urma susținerii probelor de baraj desfășurate în București (26-28 octombrie 2022), la un concurs internațional de calibru. Vlad Dorian Vulpe, de la Colegiul Național ''Tudor Vladimirescu'', și Mario Scurtu, Colegiul Național ''Ecaterina Teodoroiu'', vor reprezenta municipiul...
Sistem independent energetic, alimentat cu panouri fotovoltaice, pentru iluminarea trecerilor de pietoni de pe arterele secundare, în completarea investiției ce ține de proiectul INFOTRAFIC, demers ce vizează arterele principale ale orașului. ''Instalăm sisteme de iluminat moderne pentru trecerile de pietoni. Venim, astfel, în completarea sistemelor ce vor fi instalate prin...
Vești bune pentru locuitorii municipiului Târgu Jiu. Săptămâna viitoare, societatea de transport în comun, TRANSLOC, va primi 9 troleibuze noi, cu autonomie extinsă. Demersurile municipalității nu se opresc aici, în oraș vor mai ajunge alte 15 troleibuze moderne. ''9 troleibuze cu autonomie extinsă vin la Târgu Jiu, începând de săptămâna...
  Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, se așteaptă la un profit net de nu mai puțin de 3,3 miliarde lei pentru anul acesta, ca urmare a scumpirii galopante a electricității pe piețele angro, după ce anul trecut a consemnat...
Grupul 3 de la Termocentrala Rovinari și grupul 7 de la Termocentrala Turceni, programate, conform planului de restructurare, să se închidă până la 31 decembrie 2022, vor fi trecute în rezervă tehnică și repornite la nevoie, a anunțat, joi, premierul Nicolae Ciucă, în urma discuţiilor cu preşedintele Comisiei Europene,...
  Judecătorii Curţii Constituţionale a României au amânat, miercuri, din nou, pentru 2 noiembrie, pronunţarea asupra obiecţiei de neconstituţionalitate înaintată de parlamentarii USR încă de la finalul lunii martie 2022 cu privire la legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele de pe Jiu, Bumbeşti şi Dumitra, al căror stadiu de...
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, atrage atenția că România poate pierde bani din PNRR dacă până la sfârșitul anului nu va fi rezolvată problema pensiilor speciale. „Suntem pe ultima sută de metri cu bifarea acestui jalon. Noi până la sfârşitul anului trebuie să avem garanţia că această legislaţie este...